Skip to main content

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în iulie 2021 cu 4,47%

| Lavinia Fetea |

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în iulie 2021 cu 4,47%, ajungând la aproximativ 1,81 milioane, comparativ cu 1,74 milioane de poliţe PAD active la 31 iulie 2020, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii iulie, 75,2% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,8% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 94,9% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 5,1% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (21,90% din total), Bucureşti (20,09%) şi Muntenia (18,48%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3,13% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3,42%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

Articol preluat de la: https://www.economica.net/numarul-politelor-active-de-asigurare-obligatorie-a-locuintei-pad-a-crescut-in-iulie-2021-cu-447_526743.html

Alte noutăți

| Lavinia Fetea |
Clienții de RCA pot solicita de la BAAR o ofertă mai avantajoasă atunci când prețurile din piață depășeșc un anumit nivel
| Lavinia Fetea |
Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților – FGA a fost adoptată miercuri, 22.10.2021, de Guvern. Printre prevederi se află majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei (circa 100.000 euro), care se va aplica pe fiecare poliță. Această majorare ar proteja mai bine asigurații și păgubiții CITY Insurance în cazul în care va intra în faliment.
| Lavinia Fetea |

După lunga așteptare cauzată de venirea pandemiei, românii își iau inima în piept și pornesc în aventuri spre destinații exotice. 

Mai mult sau mai puțin conștienți de riscurile la care se pot expune în afara omniprezentei pandemii. Riscuri cum ar fi inundații și incendii, adesea întâlnite în locațiile turistice frecvent vizitate de către turiști. O variantă, ce ar putea diminua semnificativ riscurile și bătăile de cap, pe care nimeni nu și le dorește într-o vacanță, ar fi asigurarea de călătorie. 

| Lavinia Fetea |

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în iulie 2021 cu 4,47%, ajungând la aproximativ 1,81 milioane, comparativ cu 1,74 milioane de poliţe PAD active la 31 iulie 2020, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

| Lavinia Fetea |

Este perioada vacantelor si calatorim mai mult cu masina in tara sau in strainatate. Asadar, asa cum suntem atenti sa nu ne lipseasca nimic din bagaj, trebuie sa ne asiguram ca avem valabila si polita RCA pentru masina cu care calatorim. Cum facem acest lucru?

Acest procedeu este unul foarte usor si rapid. Toate politele RCA pot fi verificate online in baza de date AIDA – Administrare Istoric Date Asigurari Auto (fosta baza de date CEDAM), gestionata de BAAR – Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, iar pasii sunt urmatorii:

| Lavinia Fetea |
Când spunem asigurări, un cuvânt ne vine adesea în minte: complicat. Să îți cumperi o asigurare e complicat, condițiile și acoperirile sunt greu de înțeles, iar despăgubirea, dacă se întâmplă să ai o daună, e de cele mai multe ori cu bătăi de cap, cu drumuri și hârtii.
| Lavinia Fetea |

Piata asigurarilor CASCO a inregistrat, in 2020, un volum al primelor brute subscrise de peste 2,41 miliarde de lei, in crestere cu aproximativ 4,2% fata de anul 2019. XPRIMM Publications a realizat clasamentul asigurarilor CASCO in functie de cota de piata si a calculat cat a subscris fiecare!

author avatar
Lavinia Fetea
Broker de asigurări
COOKIES. CE SUNT ŞI LA CE FOLOSESC?
1. CE SUNT MODULELE COOKIE?

Un modul cookie, cunoscut și ca un HTTP cookie, web cookie sau browser cookie este, de obicei, un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere. trimis de către un website și stocat în browser-ul web al utilizatorului atunci când utilizatorul navighează pe un website. Modulele cookie sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

2. LA CE FOLOSESC MODULELE COOKIES?

Modulele cookie au fost proiectate ca un mod sigur pentru website-uri de a reține starea website-ului sau activitatea utilizatorului din trecut. Atunci când utilizatorul navighează pe același site din nou, informația păstrată de către modulul cookie poate fi folosită de website ca să anunțe website-ul de activitatea anterioară a utilizatorului. Modulele cookie pot include apăsarea anumitor butoane, logarea sau reținerea paginilor web vizitate de utilizator cu luni sau ani în urmă.

Unele module cookie sunt esenţiale pentru funcţionarea unor servicii, altele sunt utile pentru a strânge informaţii cu privire la folosirea website-ului. Unele module cookie sunt temporare, de exemplu pe parcursul unor campanii, şi vor dispărea când închizi browser-ul web, altele rămân în computer o perioadă mai lungă de timp.

Unele module cookie sunt necesare exclusiv pentru funcţionarea website-urilor, în timp ce altele sunt folosite pentru a îmbunătăţi activitatea şi experienţa utilizatorilor.

Diferitele tipuri de module cookie folosite pe website-uri pot fi: strict necesare (reţin ce a adăugat utilizatorul în coşul de cumpărături; reţin în ce etapă a comenzii se află utilizatorul), funcționale (reţin detaliile de conectare ale utilizatorului; siguranţa conexiunii atunci când acesta este conectat; asigură aspectul unitar al website-ului, oferă asistenţă prin mesagerie instant), de performanță (îmbunătăţesc performanţa site-ului web; îmbunătăţesc experienţa utilizatorului), de semnalare numite și targeting cookies (permit distribuirea şi aprecierea de conţinut; transmit informaţii către alte website-uri pentru a personaliza anunţurile publicitare).

3. CE OPȚIUNI AI ÎN LEGĂTURĂ CU COOKIE-URILE?

Reține totuși, că dacă ștergi cookie-urile sau refuzi să le accepți, este posibil să nu poți utiliza toate funcțiile pe care le oferim, nu vei putea să stochezi preferințele tale, iar unele dintre paginile noastre ar putea să nu fie afișate corect.